Binecuvântarea corectă a copiilor prin părinții lor!!
Unii cred că a binecuvânta înseamnă doar a le ura de de bine, a le dori bine, a te ruga pentru ei, pentru copii. Acest lucru este benefic și poate fi o reală binecuvântare , însă e o felie mică din ceea ce poate să însemne binecuvântarea cuiva, în acest caz, din binecuvântarea copiilor.
Poate știți că noi transmitem mesaje nu doar verbal ci și nonverbal și paraverbal, 55% din totalitatea mesajului pe care îl comunicăm este transmis prin limbajul trupului – elementul nonverbal (gesturi și atitudine), 38% este transmis prin elementele paraverbale (tonul, ritmul și volumul vocii) și doar un procent de 7% este transmis prin intermediul cuvintelor (elementul verbal propriu-zis). La asta aș adăuga că vorbim de un parcurs al vieții și nu de o binecuvântare care se rostește o dată. Cu alte cuvinte, binecuvântarea nu se transmite doar verbal și mai ales faptic. Binecuvântarea verbală vine doar să ”decoreze” corespunzător acțiunea de binecuvântare.
Vreau să spun, mai pe înțelesul tuturor, că degeaba îl binecuvintezi cu gura pe copil, dacă tu ca tată sau ca mamă nu petreci timp împreună cu el. Degeaba îți binecuvintezi verbal copilul, dacă tu soţule nu te înțelegi cu soția ta, mama copilului tău. Degeaba binecuvintezi cu gura, dacă nu te implici activ în viața lui, ci ești o prezentă pasivă, ca un bolovan. Hai să aruncăm o privire asupra modurilor în care pot fi binecuvântați copiii noștri.
1. Binecuvântează-ţi copilul prin prezența ta acasă.
Copii nostri prefara mai bine mai putini bani si mai mult timp cu noi. Prin lipsa ta creezi un bine temporar, dar creezi un blestem pentru viitor, un blestem mare care se va răsfrânge asupra familiei copilului tău și asupra nepoților tăi. Prin absența ta ca tată, copilul nu va putea să Îl perceapă corect pe Dumnezeu. Prin absenţa ta, oprești binecuvântările lui Dumnezeu pregătite pentru familia ta. Nu lipsi mult de acasă. Petrece timp acasă și asta va fi o mare binecuvântare pentru copiii tăi. Mult mai mare decât banii, confortul și tehnologia.
2. Binecuvântează-ţi copilul printr-o prezență activă în viața sa.
Să fii acasă nu e totul. Să fii acasă și prezent activ în viața copilului e infinit mai bine, iar binecuvântarea crește exponențial. Mulți copii au ambii părinți acasă, dar blestemul stă lipit de ei. Părinții care fac pe copii o prioritate, care se implică și îi implică, părinții care știu viața copiilor lor, pentru că sunt implicați în ea, îi binecuvintează. Acei părinți devin prietenii copiilor lor și asta e una din cele mai mari realizări ale profesiei de părinte și una din cele mai mari binecuvântări.
3.Binecuvântează-ţi copilul prin credincioșie față de Dumnezeu.
Poate trebuia să o pun în fruntea listei dar nu mi-am propus să fac un top. O relație corectă față de Dumnezeu îți poate schimba perspectiva asupra binecuvântării sau blestemării copiilor. O relație corectă cu Dumnezeu duce la o ascultare de El, iar ascultarea aduce binecuvântare, chiar și până la al miilea neam. Pedepsirea faptelor rele merge până la al treilea sau al patrulea neam, pe când binecuvântarea la al miilea neam. Este infinit mai de dorit și mai prețioasă. În plus, ascultarea de Dumnezeu, deblochează binecuvântările lui Dumnezeu pentru întreaga familie. O familie cu părinți trăind în ascultare de El, va fi automat binecuvântată de prezența Lui.
4.Binecuvântează-ţi copilul verbal.
Da unele din vorbe trebuie să fie binecuvântări clasice, biblice dar nu doar așa. Binecuvântarea copilului poate însemna și următoarele expresii, sau mai ales acestea, până ajunge el să înțeleagă ce însemnă ”Să te binecuvinteze Domnul!”: Bravo! Curaj, continuă! Felicitări! Hai să încercăm împreună! Unde nu a mers? Hai în brațe la mine!Ești un copil grozav! Sunt mândru, mândră de tine! Ești o binecuvântare pentru mine! Te iubesc! Etc. Iată doar câteva, care au apărut acum instant la ora asta a dimineții, când e totul încă întuneric afară. Mai sunt, trebuie să le descoperiți voi.
Binecuvântează-ţi copilul iubindu-i mama sau tata.
Ești soț, o binecuvântare imensă pe care o poți aduce copilului este să-ți iubești soția mai mult decât pe el și el trebuie să vadă clar și distinct asta. Ești soție, o binecuvântare imensă pe care o poți aduce copilului este să-ți iubești soțul mai mult decât pe el și el trebuie să vadă clar și distinct asta. O familie în care aceste priorități se schimba, e una în care se aruncă blestem asupra copiilor. O relație corectă, biblică și sănătoasă între părinți, este una din cele mai mari, mai binefăcătoare și mai eficiente binecuvântări din viața unui copil. Nu cădeți în extrema de a vă blestema trăgându-i în relații incestuoase. Aici mă refer și la o legătură emoțională, la o iubire a copilului în locul soțului sau soției, chiar dacă acea relație nu implică sex.
Un lucru e sigur, binecuvântarea copiilor atârnă de noi. Ce vom face? Îi vom blestema sau îi vom binecuvânta? Consecința alegerii noastre afectează direct și dramatic viitorul.
fr Alin, Dumnezeu sa te binecuvanteze🙌🏼🙌🏼🙌🏼😊😊😊 Dommu sa ne ajute sa ne implicam tot mai mult in cresterea si educatia copiilor nostri , pentru al cunoaste pe Dumnzeu🙏🏼🙏🏼🙏🏼