Având în vedere situaţia cu care ne confruntăm, provocată de pandemia virusului COVID-19 (CORONAVIRUS) și ca urmare a măsurilor impuse de organele de conducere ale statului, vom suspenda toate întâlnirile din locașul de închinare, începând de astăzi 13 Martie 2020, pînă când situaţia se reglementează. În tot acest timp, vă vom informa asupra schimbărilor ce apar.
Desigur, cum știm că biserică nu înseamnă clădirea, ci suntem noi, mădularele vi, oameni mântuiți prin Hristos, păstrăm legatura Duhului prin mijlocirea în rugăciune, cuvânt, etc. Fie timpul acesta un moment prielnic pentru întărirea altarelor din casele noastre. Binecuvântarea si protecția Domnului sa fie peste toate familiile noastre!!
Stabilim ziua de joi, 19 Martie, zi de post și rugăciune cu întreaga comunitate, mijlicind pentru familiile noastre și situația delicată cu care ne confruntăm. De asemenea duminică, 15 Martie, am vrea să avem împreună un ceas de rugăciune și inchinare. Fiecare persoană, familie, în casele noastre, în unitate mijlocim. Stabilim ora 11:00 – 12:00
Să nu uitam statutul nostru. Domnul Dumnezeu care domnește este Tatăl nostru. Așadar, orice stare de teamă, panică, frică.. nu ne reprezintă. Noi nu avem un duh de felul acesta, ci noi avem pace chiar și în astfel de momente. Nu uitați căci, chiar și situația aceasta lucrează spre binele nostru și a desăvârșirii noastre. Domnul fie slăvit pentru toate.
Desigur, și în aceasta perioadă, conducerea bisericii vă stă la dispoziție pentru orice nevoi care sunt de competența noastră.
„Fiindcă Mă iubește”, zice Domnul, „de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi” Psalmul 91:14-15
Conducerea bisericii,
13.03.2020
0 Comments