Orchestra Bisericii
Orchestra Bisericii s-a înfiinţat încă de la deschiderea locaşului de închinare, în anul 2001. Până în anul 2010 a slujit in cadrul slujbelor de duminică, iar apoi, din 2015 şi-a reluat activitatea cu aceeaşi dorinţă şi pasiune de a slujii şi a cânta laude Mântuitorului. La ora actuală formează un grup de aprox. 15 persoane (adolescenţi, tineri şi familişti), care în fiecare miercuri de la orele 21.00 se strâng la repetiţii, pentru ca mai apoi, să poată slujii în timpul slujbelor de duminică. Instrumentul predominant este Mandolina, acompaniată fiind de 2 Chitări şi un Oboe.
Lucrarea aceasta necesită mult sacrificiu şi devotament din partea fiecăruia, motiv pentru care dorim ca Dumnezeu să le răsplătească şi să le binecuvânteze fiinţele şi familiile.
Responsabile cu lucrarea aceasta sunt surorile Rodica Porczan şi Elise Iordăchescu.